Nou cadru legal pentru transferul datelor personale din UE către SUA

Nou cadru legal pentru transferul datelor personale din UE către SUA

Comisia Europeană a anunţat luni adoptarea unui nou cadru legal pentru a permite transferul datelor personale din UE către SUA, element considerat de importanţă crucială pentru economia digitală, după anularea celor precedente prin decizii ale justiţiei europene.

“Noul cadrul UE-SUA de protecţie a datelor personale va garanta securitatea fluxurilor de date pentru europeni şi va furniza o securitate juridică companiilor de pe cele două maluri ale Atlanticului”, a declarat într-un comunicat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Cele două mecanisme juridice instituite anterior pentru a le permite companiilor să transfere aceste date ale europenilor spre SUA au fost invalidate de justiţia europeană – cel mai recent, ‘Privacy Shield’, printr-o decizie din 2020 – din cauza temerilor legate de supravegherea de către serviciile americane. În martie 2022, preşedintele american Joe Biden şi şefa Comisiei Europene au ajuns la un acord de principiu în privinţa unui nou cadru juridic.

Austriacul Max Schrems, jurist şi activist pentru respectarea vieţii private, iniţiatorul recursurilor precedente în faţa Curţii de Justiţie a UE, a anunţat luni că va sesiza din nou justiţia, apreciind că noul text nu aduce nicio ameliorare în materie de protecţia datelor personale ale europenilor.

“Avem deja opţiuni pentru un nou recurs, deşi ne-am săturat de acest ping-pong juridic. Ne aşteptăm ca acest dosar să fie adus din nou în faţa Curţii de justiţie la începutul anului următor”, a menţionat Schrems într-un comunicat.

Noul cadrul juridic prevede garanţii suplimentare ca accesul agenţiilor de informaţii americane, în numele securităţii naţionale, la date colectate în Europa şi transferate sau găzduite în SUA să fie limitate la ceea ce este “necesar” şi “proporţionat”. El le oferă de asemenea cetăţenilor europeni o posibilitate de recurs în cazul în care consideră că datele lor personale au fost colectate în mod ilegal de serviciile americane, permiţându-le, dacă este cazul, eliminarea sau corectarea datelor.

“SUA şi-au luat angajamente fără precedent pentru a înfiinţa noul cadru”, a spus von der Leyen.

Companiile din domeniul digital au salutat anunţul. Cecilia Bonefeld-Dahl, directoare generală a DigitalEurope, reţeaua de lobby din acest sector, a evocat o “veste bună pentru mii de companii, mari şi mici, care transferă zilnic date de o parte şi de alta a Atlanticului. Fluxurile de date se află la baza exporturilor de servicii ale UE către SUA, care se ridică la 1.000 de miliarde de euro pe an, iar această decizie le va da întreprinderilor mai multă încredere pentru a-şi desfăşura activitatea şi va contribui la creşterea economiilor noastre”.

IC Consulting

Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că iți oferim cea mai bună experiență de utilizarea a portalului și pentru a facilita navigarea.