Timpul dintre Ani : O invitație la Reflectare și Reînnoire

Timpul dintre Ani : O invitație la Reflectare și Reînnoire

Cumpăna dintre ani este un moment aparte, când lumea pare să respire mai încet. Este
acea clipă de liniște în care ne desprindem pentru o secundă de tumultul cotidian și ne
privim pe noi înșine. În acel interval fragil dintre „ce a fost” și „ce urmează să fie”, avem
ocazia să ne regăsim.

Nu e vorba despre a face bilanțuri stricte sau liste nesfârșite de rezoluții. Este despre a
privi viața așa cum este : imperfectă, dar plină de frumusețe. Despre a ne oferi un
moment de recunoștință pentru ceea ce am trăit și un strop de curaj pentru ceea ce ne
așteaptă.

Cumpăna dintre ani nu marchează un sfârșit sau un început. Este mai degrabă o punte
care ne leagă de noi înșine, o oportunitate de a ne întreba: „Cum vreau să continui?
Cine sunt eu astăzi și cine vreau să fiu mâine? ”

Poate că cel mai important lucru pe care ni-l putem dori nu este să schimbăm lumea, ci
să fim mai prezenți în ea. Să fim mai buni cu noi înșine, mai răbdători. Să ne amintim că
nu trebuie să fie totul pefect, ci doar AUTENTIC .

Așadar în acest moment de răgaz dintre ani, lasă-ți sufletul să respire. Mulțumește-ți
pentru tot ce ai reușit, iartă-te pentru ce n-a mers și pornește mai departe. Nu cu
presiunea unui „nou început”, ci cu liniștea unei continuități care îți aparține.

Anul 2025 nu trebuie să fie „mai bun” sau „mai frumos” decât cel care trece. El trebuie
să fie TRĂIT. Dacă alegi să-l trăiești cu inima deschisă, atunci totul va avea sens.

Fii tu însuți și continuă să crezi în puterea ta de a merge mai departe!

LA MULȚI ANI!

Camelia LUNG , CEO
IC CONSULTING

Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că iți oferim cea mai bună experiență de utilizarea a portalului și pentru a facilita navigarea.